Membrana epi-maculară sau epi-retiniană reprezintă o „peliculă fibroasă”, mai mult sau mai putin groasă, care se formează în fața zonei maculare, pentru vedere fiind cea mai importantă zonă a retinei.
Diagnosticul se stabilește pe baza examenului fundului de ochi și, mai ales, pe baza tomografiei retiniene (OCT macular)
În formele avansate poate afecta semnificativ acuitatea vizuală și calitatea vederii, iar singurul tratament eficient este excizia ei, printr-o operație de vitrectomie cu eliminarea membranei; la sfârșitul intervenției se lasă în cavitatea oculară o bulă de aer/gaz, care se va resorbi spontan în 1-2 săptămîni.
Mai jos, imagini dintr-o astfel de operație, realizată în această săptămână la Clinica Oculus, urmate și de aspectul tomografic din prima zi postoperator, unde se vede că membrana a fost complet eliminată.