Iată povestea unei tinere paciente, operată pentru miopie forte (-27 dioptrii !!!) și care a venit zilele trecute la controlul postoperator de șase luni, extrem de fericită, văzând foarte bine fără ochelari și, în plus, cu un tatuaj cu logo Oculus pe antebrațul drept (!!!), pe care ni l-a arătat aproape cu lacrimi în ochi. Textul de mai jos este scris de ea însăși (de aceea apare între ghilimele), text pe care ne-a permis să-l prezentăm, cu speranța că experiența ei de viață poate fi un exemplu minunat și un imbold pentru toți tinerii care au probleme de vedere asemănătoare, care pot fi rezolvate și a căror viață poate continua frumos, dacă depășesc această limitare dată de o miopie forte.

Să aflu încă de când eram copil că sufăr de probleme grave de vedere, un caz rar întâlnit, cu dioptrii care creșteau de la un an la altul, să fiu nevoită să port permanent niște ochelari speciali, cu lentile comandate special din străinătate, dar chiar și așa, acuitatea mea vizuală să nu fie niciodată de 100%, nu a fost o experiență ușor de dus.

Dar a fost o experiență care m-a învățat multe. Am învățat să nu mă las învinsă niciodată, să lupt mai mult chiar și când este greu, să am multă grijă de mine, să mă protejez de orice potențiale riscuri, să fiu responsabilă, puternică și ambițioasă. Am terminat facultatea în domeniul economic, am luat bursă de merit în toți anii de studiu și am încercat mereu să evoluez cât pot de mult, atât în plan personal, cât și profesional.

După procedura de acum 6 luni, viața mea s-a schimbat enorm, am început să mă bucur în sfârșit de lucrurile mici, la care înainte doar visam. Să pot să mă trezesc dimineața și să mă uit la oră fără să îmi caut mai întâi ochelarii, să pot sa citesc un afiș de la distanță, să pot să privesc cu claritate luna și cerul.

Ținând cont de felul în care defectele de vedere mi-au marcat viața, mi-am dorit mereu să am un tatuaj care să arate acest lucru. Iar simbolul Oculus este cel mai potrivit, pentru că aici am simțit încă din prima clipă că este locul unde trebuia sa ajung. Am avut siguranța că sunt tratată corespunzător de o echipă profesionistă și totul se va termina cu bine. Tatuajul îmi amintește în fiecare zi că pentru orice problemă există o rezolvare și trebuie să lupt mereu pentru ce îmi doresc.”