Zilele de vineri sunt, în parte, dedicate și operațiilor de glaucom, pe care la Clinica Oculus le efectueaz[ Dr. Mădălina Iliescu.

Din păcate, aproape 80-90% din pacienții care ni se adresează cu această afecțiune severă sunt deja în stadii foarte avansate ale bolii, sau, cum a fost cazul prezentat aici, sunt pe o patologie extrem de complexă a ochiului. Astfel, Dr. Iliescu a implantat ieri (și) o valvă de drenaj Molteno, pe un ochi cu glaucom secundar, cu istoric de traumatism sever în antecedente, ochi care a necesitat o operație complexă de transplant de cornee, vitrectomie și implant secundar de cristalin artificial (intervenție efectuată tot la noi, în urmă cu 12 ani).

Ca aproape orice ochi cu traumatism și operații complexe pe el, a dezvoltat și un glaucom secundar, care, în timp, a devenit refractar la tratamentul cu picături și a trebuit operat. Intervenția a decurs foarte bine, iar ochiul arăta azi chiar bine, cu o tensiune oculară excelentă (ultimele două fotografii). Desigur, ca după orice operație de glaucom, urmează o perioadă de urmărire îndeaproape a pacientului.