Retinopatia pigmentară este o distrofie retiniană severă, care, pe lângă modificările de tip pigmentar difuze ale retinei și atrofia de nerv optic, mai are câteva caracteristici, printre care laxitatea zonulară (slăbirea semnificativă a fibrelor care țin cristalinul – natural sau artificial – și sacul cristalinian în poziția corectă, normală). Aceasta determină, la pacienții operați de cataractă, creșterea riscului de dislocare a cristalinului artificial, cu tot cu sacul cristalinian, în care fusese implantat în mod corect, cu ocazia operației de cataractă.

Așa cum am mai subliniat și cu alte ocazii, un cristalin artificial dislocat din poziția lui normală trebuie fie repoziționat, fie eliminat și înlocuit cu un nou cristalin, fixat printr-o metodă sau alta, la anumite structuri oculare (scleră, iris). Un asemenea caz am avut azi: o pacientă cu retinopatie pigmentară și operată la noi de cataractă cu aproximativ 15 ani în urmă a prezentat recent scăderea vederii la ambii ochi, găsindu-i acum – lucru de așteptat – subluxație de cristalin artificial, cu tot cu sacul cristalinian, dar și un ochi microftalm, cu micro-cornee, camera anterioară oculară mică și celule endoteliale relativ reduse numeric.

În acest context, eliminarea cristalinului artificial, cu tot cu sacul lui, a fost foarte dificilă, urmată de implantarea unui nou cristalin, suturat la scleră – mai dificilă, și ea. Dar, cum totul e bine când se termină cu bine, momentele de maximă concentrare și dificultate din timpul intervenției au fost rapid uitate!