Ați zice că e greu de crezut că, după atâtea avertismente din partea oftalmologilor și a medicilor, în general, există și în prezent copii și adulți care continuă să folosească petarde artizanale, binecunoscute pentru riscurile lor, adesea însoțite de accidente la nivelul ochilor și/sau mâinilor. Da, e greu de crezut, dar aceasta e realitatea…
Un astfel de caz am avut astăzi, la Clinica Oculus: un bărbat cu traumatism ocular forte, determinat de o petardă folosită în preajma Anului Nou 2025, cu hemoftalmus (ochi plin de sânge, deja închegat), prin care nu se vedea nimic la examenul fundului de ochi, dar la care, ecografic, s-a observat și o dezlipire de retină și o decolare coroidiană în rezorbție. În plus, pacientului îi fusese extras și cristalinul (probabil avusese și o cataractă traumatică), dar fără a i se implanta un cristalin artificial.
Operația pe care am efectuat-o a fost o vitrectomie PPV, pentru a “curăța” ochiul de sânge și a trata acea decolare retiniană, urmând ca ulterior, dacă ochiul se stabilizează și va avea potențial vizual, să îi implantăm și un cristalin artificial. O intervenție dificilă, de durată, costisitoare și, din păcate, cu rezultate funcționale de care nu suntem siguri, deocamdată – iată ce poate face un accident cu petarde (și acesta e cazul fericit, pentru că, de cele mai multe ori, ochii loviți de petarde pot fi pierduți funcțional și chiar și anatomic)!