Keratopatia buloasă sau edematoasă este o afecțiune frecvent întâlnită, în special după operații de cataractă în care, din diverse motive, fie pre-existente, fie intra sau postoperatorii, corneea este afectată și, din subțire și transparentă, devine groasă, edematoasă și opacă sau semi-opacă.

Singurul tratament eficient este un transplant de cornee – de dorit, un transplant   lamelar posterior DSAEK sau DMEK, deoarece acesta se vindecă mai repede, cu recuperarea mai rapidă a vederii finale. Asemenea intervenții au loc la Clinica Oculus în fiecare săptămână – mai precis, în fiecare zi de miercuri – iar ziua de azi nu a făcut excepție: azi am avut două cazuri de transplant DSAEK, ambele pentru keratopatie buloasă. Unul dintre ele a reprezentat un caz special: o cornee extrem de groasă (peste 1600 de microni), la un ochi operat de cinci ori de glaucom, de la trabeculectomie, la shunt-uri ExPress, implantate, ulterior parțial extrase, până la valve de drenaj, implantate, ulterior una extrasă etc.

Toate aceste patologii asociate cresc dificultatea operației și limitează prognosticul, dar noi sperăm într-o evoluție foarte bună nu doar intraoperatorie, ci și postoperator pe termen mediu și lung!