De peste douăzeci de ani, în mod, am zice, tradițional, ziua de miercuri este dedicată operațiilor de transplant de cornee, pe lângă zilnicele intervenții pentru cataractă.

Cel mai adesea, operația de transplant de cornee, fie el lamelar sau perforant, asociază și alte intervenții sau manevre, cum ar fi: extragerea cristalinului natural opacifiat, sau extragerea unui cristalin artificial malpoziționat și reimplantarea unui nou cristalin, vitrectomie anterioară, pupiloplastie, sutura irisului etc. Aceste intervenții complexe se adresează unor ochi cu multiple alte patologii și complicații, pe lângă afecțiunea corneeană.