De departe, cel mai dificil caz chirurgical de la începutul acestei săptămâni a fost un caz de hemoftalmus de azi (umplerea cavității ochiului cu sânge – în acest caz fiind de etiologie neprecizată preoperator), hemoftalmus care s-a dovedit a fi asociat și cu o dezlipire de retină localizată în jurul unei mici zone de dializă retiniană.
Intraoperator, cauza sângerării masive intraoculare a ieșit la iveală: o ocluzie de ram venos superi-temporal retinian (un fel de “infarct” al unei părți din retină), vasele supero-temporale apărând complet obstruate, fără conținut sanguin, ca niște “sârme” albe, strălucitoare.
Pacienta era bogată în patologie vasculară, de la hipertensiune arterială moderat controlată, până la câteva accidente vasculare cerebrale în antecedente – lucru care face extrem de posibil un “infarct” la nivelul retinei.
Intervenția, efectuată de dr. Ozana Moraru, a fost vitrectomie prin pars-plana, decolarea membranelor fibroase de la suprafața retinei, aplicații endo-laser în jurul dializei retiniene și circular, pe 360 de grade, decolarea membranei ILM din aria maculară și tamponadă cu ulei siliconic.
Acuitatea vizuală, ca în toate cazurile de “infarct” retinian (ocluzie de arteră sau de venă centrală retiniană, sau de un ram arterial sau venos), va depinde de afectarea, sau nu, de către infarct, a zonei centrale retiniene, numită macula (lucru pe care nu-l putem diagnostica preoperator, dacă ochiul e plin de sânge, dar nici controla intraoperator).












