Greu de găsit cuvinte în fața unor situații de boli oculare severe, care afectează vederea la ambii ochi, putând duce la orbire ireversibilă… La Clinica Oculus vedem aproape zilnic astfel de cazuri, glaucomul avansat, nedepistat la timp, sau netratat corespunzător, sau pur și simplu neglijat, fiind una din situațiile cel mai frecvent întâlnite.

Dar când acest glaucom apare pe fondul unei patologii mult mai complexe și la persoane foarte tinere, situația e, parcă, mai nefericită. De ce? Pentru că multiplele patologii de la un astfel de ochi sunt intricate și se pot agrava una pe alta, limitând și posibilitățile de tratament. În plus, dacă aceste afecțiuni mai sunt și congenitale, limitările terapeutice sunt și mai mari. Dar, chiar și așa, nu poți să nu te implici și să încerci să ajuți, chiar dacă știi că, pentru tine, chirurg, va fi foarte greu, cu eforturi mult mai mari decât în cazurile “standard”.

Așa a fost pacientul nostru de ieri: un tânăr de 24 de ani, născut cu cataractă congenitală și cu aniridie (lipsa irisului) congenitală și cu tot ce înseamnă acest lucru: insuficiență de celule stem, sindrom sever de ochi uscat, leucoame (“albeață”) corneene, panus neovascular la periferia corneei, nistagmus congenital și, apărut ulterior, glaucomul secundar rebel la tratamente uzuale.
Ochiul drept era total nevăzător (“fără percepția luminii”), din cauza glaucomului secundar târziu depistat. Ochiul stâng a fost de folos până acum câteva luni, poate ani, dar acum a simțit o scădere semnificativă de vedere (“percepe mișcarea mâinii” la 30 cm în fața ochiului) – din cauza avansării cataractei. Pe acest ochi, pacientul fusese deja operat de glaucom, având implantată o valvă de drenaj.

Desigur, cataracta trebuia operată, altă șansă nu exista, pentru a ameliora cât de cât vederea, eventual, asociat și cu implantarea unui iris artificial pentru înlăturarea fotofobiei și ameliorarea și mai consistentă a vederii. Ideal ar fi fost să asociem și un transplant de cornee, care ar fi ajutat mult chirurgul la vizualizarea în timpul operației de cataractă și de aniridie și care ar fi îmbunătățit și mai mult vederea pentru pacient. Dar un transplant de cornee pe un astfel de ochi, cu aniridie congenitală, sindrom sever de ochi uscat și insuficiență de celule stem, ar avea șanse mici de supraviețuire pe termen lung și chiar mediu.

Ținând cont și de costurile mari, pentru un prognostic, totuși, rezervat, am amânat operația de transplant de cornee și am propus doar operația de cataractă (facoemulsificare cu implantare de cristalin artificial) și a unui iris artificial – deși știam ca va fi foarte, foarte greu de vizualizat toate detaliile care trebuiau văzute pentru a obține o operație reușită.

Dar parcă uneori chirurgului i se dezvoltă un al șaselea simț… și reușește, în cel mai mic detaliu, pe “neve”, pe “pipăitelea”, să ducă la bun sfârșit ce și-a propus – în acest caz, o “curățare” completă a cataractei și o implantare corectă în sacul cristalinian a unui cristalin artificial, dar și a irisului artificial.

Astăzi ochiul arăta bine, cristalinul și irisul erau bine centrate, poziționate în sac, iar pacientul a început deja să vadă un pic cu acest ochi (ultimele fotografii).