De multe ori avem pacienți care vin la consultație “în urgență” spun ei, panicați pentru că ochii lăcrimează; sau pentru că le-a apărut o “muscă” zburătoare în câmpul lor vizual. Dar, în același timp, din păcate, avem și pacienți cărora le-a scăzut vederea brusc și nu se adresează oftalmologului decât peste zile sau chiar săptămâni, spunîndu-și că se pot descurca și doar cu celălalt ochi, până sa ajungă la medic.
Lucrurile nu stau chiar așa!
Dacă pe cei din prima categorie încercăm să-i liniștim, explicându-le că ceea ce au ei nu reprezintă o urgență, ca este o simptomatologie supărătoare, e adevărat, dar nu gravă, pe cei din al doilea grup chiar îi “certăm” că au venit așa de târziu la consultație!
Scăderea vederii, mai ales dacă este semnificativă cantitativ și bruscă, trebuie să vă alerteze întotdeauna, pentru că cel mai adesea ascunde o urgență oftalmologică!
Așa este și cazul acestei paciente care s-a adresat unui coleg oftalmolog la cîteva zile după ce i-a scăzut vederea; acolo i s-a stabilit un diagnostic, iar după ce a venit la noi, am văzut imediat că, de fapt, era vorba despre altceva: o ocluzie de ram arterial retinian – un accident ischemic de retină, ca un fel de infarct pe fundul de ochi, care reprezintă o urgență maximă!
Din păcate, pentru acest ochi nu se mai poate face nimic pentru a-i îmbunătăți vederea, dar sfătuim pacienta să se adreseze repede cardiologului, să facă investigații pe linie cardio-vasculară, deoarece aceste “infarcte” pe fundul de ochi reprezintă o boală vasculară (cu repercusiuni asupra ochiului și vederii), nu oftalmologică, mai ales pentru că riscul de a face același accident vascular și la celălalt ochi sau chiar la creier sau la inimă este destul de mare!