Unul dintre dușmanii cel mai de temut ai ochilor cu situații patologice complexe este glaucomul secundar. Pe fondul unor ochi cu traumatisme severe, sau cu operații multiple în antecedente, glaucomul secundar este, sau devine la un moment dat, refractar la orice tratament medicamentos, ba chiar și la operațiile „clasice” chirurgicale; nu mai vorbim de ineficiența intervențiilor micro-invazive (MIGS) în aceste cazuri.
Dat fiind prognosticul foarte prost al unui glaucom necontrolat (a se citi: orbirea ireversibilă), trabuie încercate orice metode pentru a opri evoluția bolii pentru acești ochi – care, deși complicați, au șanse de vedere chiar foarte bună, dacă glaucomul e stăpânit.
Una dintre metodele, printre altele, prin care încercăm, ca ultimă/penultimă soluție, să stăpânim un glaucom primitiv sau secundar la ochi multiplu operați este și ciclo-fotocoagularea Laser. O astfel de ședință de aplicații Laser a avut loc la Clinica Oculus în urmă cu o săptămână, iar azi pacienții au venit la control – bun prilej să atragem atenția cititorilor asupra acestei boli severe și asupra acestei posibilități de tratament.
Intervențiile au fost realizate de colega noastră, Dr. Mădălina Iliescu, iar ochii la care a efectuat ciclo-fotocoagularea au fost toți ochi operați de mai multe ori: fie doar de glaucom cronic și vechi, fie, așa cum se vede în fotografii, ochi cu transplante de cornee perforante după traumatisme vechi, la care s-a efectuat și pupiloplastie (iridosutură), precum și explantare de cristalin artificial de cameră anterioară, cu reimplantare de cristalin de cameră posterioară suturat le scleră, sau ochi cu transplant de cornee lamelar DSAEK, care fuseseră operați de cataractă și la care s-a decompensat corneea postoperator.
Situații oculare complexe, pe care încercăm sa le rezolvăm în echipă, aproape în fiecare zi, la Oculus!