Am prezentat în ultima vreme pe pagina noastră de Facebook mai multe cazuri de pacienți operați de cataractă în urmă cu peste 10-15 ani, la care, fie spontan, fie post-traumatic, după ani de zile, s-a deplasat cristalinul artificial, cu tot cu sacul cristalinian în care se afla și în care fusese corect implantat la vremea respectivă.

Prezența laxității zonulare, a unui sindrom pseudoexfoliativ, a unui traumatism local, sau doar vârsta înaintată – toate reprezintă factori de risc pentru producerea acestei complicații postoperatorii tardive.

Pacientul vine la control pentru că sesizează că i-a scăzut vederea, iar noi trebuie sa intervenim chirurgical pentru re-poziționarea cristalinului, sau extragerea lui și înlocuirea cu un nou cristalin artificial, adaptat noii situații locale.

Când vârsta pacientului e foarte înaintată și mai sunt prezente și alte tare medicale, e de preferat să facem o intervenție cât mai rapidă și mai puțin traumatizantă – de aceea am ales și în acest caz soluția păstrării cistalinului existent și re-centrarea lui prin „ancorare” cu fir la peretele ocular, la scleră. Aici este vorba de o pacientă de 88 de ani, căreia i s-a repozitionat cristalinul existent, printr-o intervenție realizată săptămâna trecută.

Primele două fotografii sunt de dinainte de operație și se vede clar cât de mult e deplasat spre jos cristalinul. Următoarele poze sunt obținute la câteva zile după operație, si se vede buna poziționare a cristalinului – de altfel, și vederea pacientei s-a recuperat rapid și spectaculos!