Nu sunt foarte frecvente, dar nici foarte rare, cazurile în care, după mulți ani de la o operație de cataractă bine executată, cristalinul artificial se deplasează din poziția în care fusese inițial corect așezat.

Gradul de descentrare a cristalinului diferă de la o ușoară deplasare din axul vizual, pînă la căderea lui in cavitatea vitreană anterioară sau chiar pînă la căderea lui direct în polul posterior, pe retina.

Indiferent de gradul de descentrare, complexul cristalin artificial & sac cristalinian trebuie repoziționat, sau eliminat complet și înlocuit cu un nou cristalin artificial, fixat prin diverse metode, adaptate situației locale.

Descentrarea cristalinului, împreună cu sacul cristalinian, este favorizată de o patologie asociată, numită laxitate zonulară – un fel de „slăbiciune” a fibrelor de zonulă care mențin atât cristalinul natural, cât și pe cel artificial și sacul cristalinian în poziția lor corectă.

Această laxitate zonulară este cel mai frecvent întâlnită în cazurile de sindrom pseudoexfoliativ și în cazul ochilor cu miopie forte și este adesea însoțită și de un glaucoma mai mult sau mai puțin controlabil.

Uneori, laxitatea zonulara este prezentă si recunoscută chiar de la început, chirurgul implantând un inel de susținere a sacului cristalinian, încă din timpul operației de cataractă.

Așa a fost și acest caz al unei paciente cu miopie fortissima, cu un ochi deja pierdut ca urmare a unei dezlipiri de retină mai veche: cristalinul, împreună cu un inel de tensionare si cu sacul cristalinian de la singurul ochi funcțional, era cazut pe retină, de unde a trebuit extras, operația de vitrectomie putând fi urmărită în filmul de mai jos.