Vă prezentăm cazul unui pacient operat ieri de Dr. Ozana Moraru, care avusese un traumatism în urmă cu vreo 40 de ani (pe atunci, copil de 15 ani): pacientul a fost operat la acea vreme de cataractă traumatică, fără a i se implanta vreun cristalin artificial și, astfel, rămânând cu necesitatea purtării unor ochelari de… +13 dioptrii (necesitate doar teoretică, deoarece în practică nu era posibil din cauza diferenței mari de dioptrii între cei doi ochi).

În toți acești ani, pacientul a avut câteva încercări timide de a cere ajutorul unui oftalmolog pentru a i se implanta cu cristalin, în scopul de a vedea ceva mai bine, dar toate încercările dumnealui au fost întîmpinate cu refuz.

Noi, la Clinica Oculus, am acceptat să-l operăm, pentru a-i implanta un cristalin artificial „per secundam”, intervenție odată cu care urma sa „curățăm” și „cataracta secundară” pe care o avea – adică, acele opacități centrale care acopereau axul vizual și îi limitau vederea.

Zis și făcut: i-am îndepărtat opacitățile centrale, cele ce interferau cu axul vizual (prin discizia capsulelor lipite central) și am păstrat cortexul restant periferic (acel inel de „albeață”) pentru a avea suport suficient pentru a așeza un cristalin artificial corespunzator situației locale anatomice.

Adesea, când avem ochi cu traumatisme vechi, mai ales cele din copilărie, ne întrebăm dacă mai merită să facem vreo intervenție acelui ochi, pentru a-i îmbunătăți vederea; ne întrebăm dacă nu cumva, între timp, ochiul s-a ambliopizat (s-a „lenevit”) – situație în care orice operație i-am face, ochiul rămâne leneș și la final, nu va câștiga vedere aproape deloc.

Dar, în general, dacă traumatismul a fost la o vârstă de peste 6-7 ani, ochiul deja era format în momentul survenirii accidentului și de aceea, de cele mai multe ori, prin „repararea” lui anatomică (fie operația tardivă a unei cataracte traumatice, fie, tot tardiv, un implant secundar de cristalin artificial, ca în acest caz, fie chiar un transplant de cornee), se obține și un câștig funcțional, uneori chiar semnificativ (depinde si de la ce situație oculară plecam).

În cazul acestui pacient, avem deja premizele unei îmbunătățiri a vederii!

Filmul operației poate fi văzut pe canalul youtube al Clinicii Oculus.