Hipermetropia mare, asociată, sau nu, cu astigmatism hipermetropic, poate beneficia de operație pentru a scăpa de ochelari, dar metoda cu Laser este de cele mai multe ori neputincioasă în a rezolva complet dioptriile, atunci când sunt foarte mari – așa cum este și cazul acestei paciente: +6,5 dioptrii la un ochi și 8,5 dioptrii la celălalt ochi, la ambii fiind asociat și un astigmatism de 2-2,5 dioptrii (foto 5).

În acest caz, mai ales că era vorba de o pacientă de vârstă prezbită, i s-a recomandat intervenția de extragere a cristalinului natural și implantarea unui cristalin artificial de dioptrie corespunzătoare măsurătorilor preoperatorii (foto 6-7), dar care are și o focusare adâncită, oferind și capacitatea de a vedea nu doar la distanță, ci și la semi-aproape (50-60 cm); în plus, cristalinul avea și o componentă cilindrică (cristalin toric), care scade și astigmatismul.

Astfel, dioptria din prima zi postoperatorie, atât pe sferă, cât și pe cilindru, la această pacientă, a fost chiar zero! (ultima foto). Desigur, ne-a ajutat și ultima tehnologie utilizată în materie de biometrie (pe care am făcut-o cu mai multe aparate – foto 6-7), softurile moderne de calcul (foto 8-9), precum și aparatura modernă de operație: tehnologia FemtoLaser (foto 1-2) și sistemul de ghidaj intraoperator computerizat Verizon (foto 3-4).

Toate acestea, împreună cu o bună experiență a chirurgului, asigură rezultatul scontat, indiferent de dificultatea cazului!